Memoriul depus de CFR Cluj pentru suspendendarea lui Constantin a fost respins

Publicat: 25 10. 2007, 15:12
Actualizat: 05 11. 2012, 16:14

Memoriul clujenilor a fost respins deoarece incidentul nu a fost menţionat nici în raportul observatorului partidei, nici în cel al arbitrului.

La şedinţa de joi a comisiei au fost prezenţi principalul finanţator al Rapidului, George Copos, antrenorul Mircea Rednic şi jucătorul Emil Dică, însă a lipsit Marius Constantin.

Acesta din urmă l-a lovit cu capul în figură pe colegul său Emil Dică, în finalul meciului Poli Iaşi – Rapid, scor 0-2, din cadrul etapei a XI-a a Ligii I. Arbitrul partidei nu a văzut faza, surprinsă însă de camerele TV, dar conducerea clubului CFR Cluj, adversara Rapidului în meciul de duminică, din etapa a XII-a a Ligii I, a sesizat Comisia de Disciplină a FRF, în legătură cu acest incident.

Oficialii FC Rapid i-au acuzat pe conducătorii clubului CFR Cluj de "purtare mârlănescă", după ce aceştia au solicitat Comisiei de Disciplină a FRF suspendarea fundaşului Marius Constantin înaintea partidei directe.