Fundaşul croat Josip Simunici, care a scandat sloganuri fasciste pentru a celebra calificarea la Cupa Mondială, a fost suspendat zece meciuri şi astfel va rata competiţia din Brazilia, din 2014, a anunţat FIFA.
Comisia de Disciplină a FIFA a „luat act de faptul că jucătorul a scandat, alături de fani, sloganuri utilizate în timpul celui de-al doilea război mondial de mişcarea fascistă a ustaşilor” şi a apreciat că „acestea sunt dicriminatorii şi au adus atingere demnităţii unui grup de persoane pentru motive, între altele, de rasă, religie sau origine”, a explicat FIFA, într-un comunicat.
„După ce a luat în considerare toate circumstanţele cazului şi având în vedere gravitatea incidentului, comisia a decis să suspende jucătorul pentru zece meciuri”, a precizat FIFA, care a menţionat că Simunici are accesul interzis pe stadioane în timpul acestor partide şi a fost amendat şi cu 30.000 de franci elveţieni.
„Suntem şocaţi de decizia FIFA. Vom susţine pe deplin jucătorul în apelul pe care îl va depune, dar trebuie să fim cinstiţi şi să recunoaştem că această sancţiune înseamnă că nu va putea juca la CM din Brazilia„, a declarat preşedintele HNS, Damir Vrbanovici.
Acesta a apreciat că FIFA a dorit să „trimită un mesaj ferm print-o sancţiune atât de dură”.
Josip Simunici şi fanii croaţi au scandat sloganuri pronaziste, în 19 noiembrie, după calificarea Croaţiei la Cupa Mondială, în urma victoriei, scor 2-0, cu Islanda, în returul barajului de accedere la competiţia din Brazilia.
Presa locală a difuzat un material video în care Simunici este văzut luând microfonul pe Stadionul Maksimir din Zagreb, după fluierul final, şi strigând de patru ori: „Pentru patrie” (Za Dom), suporterii răspunzând „Suntem pregătiţi” (Spremni).
Aceste sloganuri datează din perioada în care Croaţia era aliata Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea război mondial.
De asemenea, selecţionerul croat Niko Kovac s-a declarat „surprins, şocat şi dezamăgit” de suspendarea lui Simunici. „Îl cunosc de mult timp şi sunt absolut sigur că nu voia să facă rău nimănui”, a estimat Kovac.
Fundaşul croat Josip Simunici, 35 de ani, care a scandat sloganuri fasciste pentru a celebra calificarea la Cupa Mondială, a fost suspendat zece meciuri de către FIFA şi astfel va rata competiţia din Brazilia, din 2014.