Sixto Peralta îşi va rezilia contractul cu CFR Cluj

Mijlocaşul argentinian al formaţiei CFR Cluj, Sixto Peralta, a anunţat, vineri, că a ajuns la un acord cu conducerea clubului ardelean pentru rezilierea contractului.

Urmărește
38 afișări
Imaginea articolului Sixto Peralta îşi va rezilia contractul cu CFR Cluj

Sixto Peralta îşi va rezilia contractul cu CFR Cluj (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

Peralta a spus că primul pas în vederea despărţirii a fost făcut de responsabilii grupării "feroviare". "Nu mă mai întorc la CFR Cluj în sezonul următor. Încă nu ştiu la ce echipă voi evolua din toamnă, rămâne să analizez opţiunile pe care le am. Nu voi juca cu CFR în Liga Campionilor, dar asta este viaţa de fotbalist, azi suntem într-un loc, mâine în altul. A fost o despărţire pe cale amiabilă, dar cei din conducere au fost cei care au făcut primul pas", a declarat Peralta la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, la plecarea în vacanţă.

De asemenea, conducerea clubului clujean a decis să nu prelungească împrumutul brazilianului Claudinei Aparecido "Nei", venit vara trecută de la formaţia saudită Al-Shabab. "Ne-am îndeplinit obiectivul, am luat Cupa şi campionatul. Din păcate, eu nu voi mai juca în sezonul următor la CFR. Vreau să mă odihnesc, apoi voi vedea unde voi juca în continuare", a spus atacantul brazilian.

Reunirea lotului echipei campioane a fost fixată pentru data de 14 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici