Socol: Diferenţele dintre rugbyul practicat de noi şi echipele valoaroase nu sunt mari

Căpitanul echipei de rugby a României, Sorin Socol, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că la nivel de tehnică individuală, diferenţele dintre rugbyştii români şi cei din campionatele străine importante nu sunt mari, deosebirile fiind la nivelul de joc pe diferite posturi.

Urmărește
1 afișare

"Diferenţele între rugbyul mai înalt şi al nostru nu sunt mari la nivel tehnic, ci doar la nivelul de joc, iar fiecare jucător trebuie să-şi facă treaba cât mai bine pe postul său", a spus Socol.

Sorin Socol a afirmat că partida de sâmbătă cu Georgia, din Cupa Europeană a Naţiunilor, va fi una dificilă, însă speră într-o victorie în ciuda absenţelor din lot. "Georgia este challenger-ul nostru de ani de zile, astfel că ne aşteaptă un meci dificil. Vom da totul pentru a câştiga, chiar dacă echipa este diminuată de accidentări. Sper să iasă bine şi să revenim victorioşi. Georgienii au o echipă mai completă decât a noastră. E bine că vin cu 19 jucători din campionatul Franţei, pentru că aşa vom vedea valoarea echipei noastre", a completat Socol.

Antrenorul Romeo Gontineac consideră că meciul cu Georgia îi va da posibilitatea să-şi dea seama de nivelul jucătorilor pe care îi pregăteşte. "Mergem în Georgia să câştigăm. Va fi un adevărat test, care ne va arăta unde suntem în acest moment, în ciuda acestor accidentări. În Georgia rugbyul a devenit foarte faimos, jucătorii sunt pe val, sunt euforici, iar georgienii şi-au găsit sportul naţională. Sperăm să întoarcem această tendinţă, pentru că nu am mai câştigat din 2003 pe terenul lor", a adăugat Gontineac.

Romeo Gontineac a menţionat că în partida cu Georgia, reprezentativa României va aborda aceeaşi tactică din meciul cu Rusia, câştigat cu scorul de 33-3. "Strategia noastră diferă de la un meci la altul în funcţie de adversar. La meciul cu Rusia am stabilit că este mai bine să avem un joc mai dinamic, decât unul bazat pe forţă, static. În mare parte vom aborda la fel şi meciul cu Georgia. Sperăm să practicăm un joc pragmatic, decât unul spectaculos", a subliniat Gontineac.

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a precizat că meciul cu Georgia va fi o verificare înaintea meciului direct de la Cupa Mondială din Noua Zeelandă. "Ne aşteaptă un meci foarte dificil. Georgia este o echipă puternică, în ascensiune maximă. Ne vom confrunta şi în septembrie la Cupa Mondială. Din păcate nu dispunem de toată garnitura, deoarece Toniţa, Tincu, Sârbu şi alţii sunt accidentaţi, dar asta nu înseamnă că mergem nepregătiţi şi sper să ne întoarcem cu o victorie meritată. Foarte mulţi jucători din Georgia iau drumul Franţei, pentru că nivelul campionatului lor intern nu este atât de dezvoltat ca al nostru", a conchis Petrache.

Partida Georgia - România, din etapa a IV-a a Cupei Europene a Naţiunilor, se va disputa, sâmbără, de la ora 13.00, la Tbilisi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici