Şocul anunţat în miez de noapte. Explicaţiile rupturii Halep - Cahill. ANALIZĂ Prosport

Simona Halep şi Darren Cahill nu vor lucra împreună în 2019 - a fost anunţul care a bulversat ordinea tenisului mondial, vineri noapte. Pe cât de brusc a venit mesajul de "Adio!", postat de australian pe reţelele de socializare, pe atât de predictibil devine acesta la o analiză la rece făcută de Prosport privind realitatea din tenisul mondial.

Urmărește
21332 afișări
Imaginea articolului Şocul anunţat în miez de noapte. Explicaţiile rupturii Halep - Cahill. ANALIZĂ Prosport

Şocul anunţat din miez de noapte. Explicaţiile rupturii Halep - Cahill. ANALIZĂ Prosport

1. Simona Halep şi Darren Cahill lucrau fără contract şi şi-au îndeplinit obiectivele

Darren Cahill a recunoscut în 2018 că între el şi Simona Halep nu există un contract. În schimb, exista o înţelegere verbală privitoare la bani (constănţeanca scotea din buzunar o sumă importantă, de un milion de dolari - detalii AICI). 2017 a fost anul în care Halep a devenit numărul unu, însă abia 2018 a adus îndeplinirea deplină a obiectivelor - câştigarea primului Slam fiind, de fapt, gândul cu care echipa a pornit la drum în momentul în care Serena Williams încă domina turneele mari.

Şi pentru australian, provocarea de a lucra cu Simona Halep a fost una imensă, aducându-i însă o confirmare preţioasă. Cahill şi-a demonstrat o dată în plus calităţile de antrenor, completându-şi CV-ul cu rezultatele de la WTA (doi ani terminaţi pe prima poziţie şi un titlu de Mare Şlem), după ce performase la nivel ATP cu tânărul Lleyton Hewiit, apoi cu veteranul şi deja legendarul Andre Agassi. Cahill a reuşit astfel să le facă pe toate: să crească un talent local (lucrând între 1998 şi decembrie 2001 cu cel care ulterior avea să primească porecla "Rusty"), să revitalizeze un campion cu setul complet de Grand Slam-uri câştigate, aducându-i un nou titlu şi o nouă vizită pe prima poziţie ATP, ducându-l totodată până la retragere pe ultimul "Mare" al tenisului american, apoi şi-a confirmat versatilitatea în celălalt circuit, cu o jucătoare venită "dintr-o ţară mică", având o presiune imensă pe umeri - aşa cum afirma australianul într-un interviu din 2017 pentru New York Times.

2. Precedentul. Derulăm 17 ani: Cahill l-a făcut numărul unu pe Hewitt şi a plecat

Andre Agassi a fost dus de linia de finiş de Cahill, cu o colaborare de patru ani. Surpriza a venit însă în cazul Hewitt.

Citeşte mai departe ANALIZA pe puncte a Prosport

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici