Sorin Frunză a semnat contractul cu FC Rapid
Mijlocaşul Sorin Frunză a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a semnat contractul valabil doi ani cu gruparea FC Rapid, în această seară urmând să efectueze primul antrenament sub comanda tehnicianului Marius Şumudică.
Sorin Frunză a semnat contractul cu FC Rapid (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"M-am întâlnit astăzi cu conducerea clubului şi am semnat contractul pe doi ani. Totul este în regulă, diseară voi face primul antrenament cu Rapid. Voi purta tricoul cu numărul 11", a spus Frunză.
Conform site-ului oficial al grupării giuleştene, fundaşul portughez Candido Alves Moreira da Costa, va evolua la Rapid cu tricoul cu numărul 81.
Ambii jucători ar putea debuta la formaţia giuleşteană, sâmbătă, în amicalul cu actuala campioană a Ucrainei, Şahtior Doneţk, programat, de la ora 18.00 pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Comisia Centrală de Arbitri a delegat la acest amical o brigadă după modelul UEFA, cu cinci arbitri formată din Alexandru Tudor (central), Iulian Radu şi Valentin Avram (asistenţi), Augustus Constantin şi Mugurel Vădan (arbitri adiţionali), Radu Petrescu (rezervă).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO