Dinamovistul Ionel Dănciulescu a fost transportat la spital

Publicat: 23 04. 2008, 21:53
Actualizat: 06 11. 2012, 08:53

Dănciulescu s-a accidentat după un duel cu australianul Spase Dilevski şi a fost transportat cu ambulanţa la spital.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a spus că atacantul dinamovist a primit o lovitură la cap, dar nu este nimic grav şi nu va fi internat.

Ionel Dănciulescu s-a accidentat în minutul 70 al partidei şi nu a mai putut continua, iar Dinamo a evoluat în zece jucători, deoarece antrenorul Cornel Ţălnar efectuase toate cele trei schimbări.