Spania s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis
În meciul de dublu de sâmbătă, perechea Fernando Verdasco/Feliciano Lopez (Spania) a învins cuplul Steve Darcis/Olivier Rochus (Belgia), scor 7-6 (7/0), 6-4, 6-3.
Vineri, Fernando Verdasco s-a impus în faţa lui Xavier Malisse, cu scorul de 6-4, 6-3, 6-1, şi Rafael Nadal l-a învins pe Ruben Bemelmans, scor 6-2, 6-4, 6-2.
Ultimele două meciuri ale întâlnirii, Xavier Malisse (Belgia) – Rafael Nadal (Spania) şi Ruben Bemelmans (Belgia) – Fernando Verdasco (Spania), se vor disputa duminică. Căpitanii celor două echipe ar putea face schimbări în ceea ce priveşte jucătorii care vor evolua duminică.
Ca urmare a înfrângerii din întâlnirea cu Spania, Belgia va juca barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială.