- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (29.09.2013, 18:05)
- Leila Bolat
Spectatorii au scandat numele lui Lucian Bute în Centre Bell, la meciul Jean Pascal - George Blades
Pugilistul Lucian Bute a fost prezent, sâmbătă seară, la gala din Montreal în cadrul căreia viitorul său adversar, canadianul Jean Pascal, l-a învins pe americanul George Blades prin KO tehnic în repriza a cincea, informează La Presse, adăugând că publicul din Centre Bell a scandat numele românului.
![Imaginea articolului Spectatorii au scandat numele lui Lucian Bute în Centre Bell, la meciul Jean Pascal - George Blades](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/11418788/1/lucian-bute-octav-ganea.jpg?width=560)
Lucian Bute (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
"Jean a făcut un meci frumos, o luptă inteligentă. Şi-a respectat planul de meci, asta s-a văzut. Nu a forţat KO-ul", a declarat Bute.
El a precizat că a uitat de accidentarea suferită în primăvară şi că va fi pregătit pentru meciul cu Pascal, din 18 ianuarie. "Sunt vindecat, am reînceput să lovesc. Voi fi pregătit pentru 18 ianuarie", a afirmat românul.
Conform tvasports.ca, Lucian Bute a mai declarat că este bucuros că Pascal s-a impus în faţa lui Blades. "Sunt foarte bucuros pentru victoria lui, sunt mulţumit pentru el. Sper că nu s-a accidentat. Ştim că adversarul său nu era dintre cei mai buni, dar a gestionat bine rundele. Nu mai avem decât să aşteptăm data de 18 ianuarie. Abia aştept să urc în ring", a spus Bute.
Jean Pascal a afirmat după confruntarea cu Blades că se simte bine şi nu are probleme medicale. Referitor la faptul că spectatorii au scandat numele lui Bute, el a spus că acest lucru nu îl deranjează: "Oamenii mă iubesc, chiar dacă mai sunt unele «grupuri de rezistenţă»".
Lucian Bute a asistat, în Centre Bell, şi la principalul meci al serii de sâmbătă, câştigat de canadianul Adonis Stevenson în faţa americanului Tavoris Cloud. "Am fost impresionat. Adonis a boxat foarte bine. S-a văzut că a muncit mult şi că îşi dorea mult victoria. Este un triumf frumos pentru boxul din Quebec", a afirmat Bute.
Pugilistul român a fost operat la 9 mai, la braţul stâng, meciul cu Jean Pascal, programat iniţial la 25 mai, fiind amânat pentru 18 ianuarie.
Bute (31-1, 24 KO) a pierdut în mai 2012 centura IBF la supermijlocie şi a mai luptat într-un singur meci, cu rusul Denis Gracev, în noiembrie.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/img-1-1739201507.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/iohannis-1739218195.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=11418788&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe