Prima pagină » Sport » Spray-urile cu spumă vor fi folosite începând de vineri în primele două ligi din Germania

Spray-urile cu spumă vor fi folosite începând de vineri în primele două ligi din Germania

Spray-urile cu spumă biodegradabilă, folosite de arbitri pentru a indica locul unde trebuie să stea apărarea adversă la loviturile libere, vor fi introduse începând de vineri în primele două ligi din Germania, informează AFP.
Spray-urile cu spumă vor fi folosite începând de vineri în primele două ligi din Germania
Leila Bolat
16 oct. 2014, 16:26, Sport

„Am văzut la Cupa Mondială din Brazilia că sistemul funcţionează perfect”, a declarat preşedintele comisiei arbitrilor din Germania, Herbert Fandel.

Folosirea spray-urilor cu spumă biodegradabilă a fost autorizată de UEFA la începutul lunii august. Sistemul este folosit deja în Liga Campionilor şi în campionate precum cele ale Franţei şi Angliei.

Programată iniţial la startul sezonului, introducerea folosirii spray-urilor cu spumă biodegradabilă a fost întârziată în special de Asociaţia de Inspecţie Tehnică, aceasta bănuind că în produsul testat existau hormoni activi şi o substanţă toxică.

„Toate problemele legale au fost rezolvate. Nu mai sunt motive pentru ca spray-ul să nu fie folosit”, a declarat Lutz Michael Frohlich, responsabil al departamentului de arbitraj din cadrul federaţiei germane.

Arbitrii s-au familiarizat cu folosirea spray-ului săptămâna trecută, la Mainz. Tehnica va fi folosită şi în Cupa Germaniei, din data de 28 octombrie.