Prima pagină » Sport » Stacey Allaster se retrage de la şefia WTA

Stacey Allaster se retrage de la şefia WTA

Preşedintele şi şeful executiv al Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), canadianca Stacey Allaster, se va retrage din această funcţie la 2 octombrie, pentru a se dedica mai mult familiei, a anunţat WTA, citată de BBC.
Stacey Allaster se retrage de la şefia WTA
Departamentul Sport
22 sept. 2015, 23:29, Sport

„Recenta pierdere a cumnatului meu, Brad Drewett, CEO al ATP, mi-a trezit atenţia asupra vieţii, familiei şi priorităţilor şi este vremea pentru mine să canalizez mai mult timp şi energie în acest sens”, a declarat Allaster.

Fondatoarea WTA, Billie Jean King, a spus că Allaster a adoptat „cele mai bune strategii financiare într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic”.

Stacey Allaster, în vârstă de 52 de ani, aflată în funcţie din ianuarie 2009, a condus tenisul feminin într-o perioadă de expansiune globală a acestui sport, mai ales în regiunea Asia-Pacific.

Sub preşedinţia ei, WTA a înregistrat venituri de un miliard de dolari (900 de milioane de dolari), incluzând contracte media ce oferă cea mai mare expunere a tenisului feminin din istorie.

Astăzi, WTA reuneşte peste 2.500 de jucătoare din 92 de ţări, care concurează la 55 de turnee în 33 de ţări, pentru premii în valoare totală de 129 de milioane de dolari (115 milioane de euro). În total, aproape 5,4 milioane de fani au urmărit meciuri de tenis feminin în 2014.

WTA nu stabilit încă persoana care va prelua conducerea asociaţiei.