Prima pagină » Sport » Perechea Buzărnescu/Dulgheru s-a calificat în sferturi la Bari

Perechea Buzărnescu/Dulgheru s-a calificat în sferturi la Bari

Perechea Mihaela Buzărnescu/Alexandra Dulgheru s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Bari (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Traian Terzian
21 apr. 2009, 08:58, Sport

Buzărnescu şi Dulgheru au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 5-7, 10-6, cuplul spaniol Estrella Cabeza-Candela/Sara Del Barrio-Aragon şi vor juca, în faza următoare a competiţiei, cu perechea Irina Buriahok/Renata Voracova (Ucraina/Cehia), care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-4, de cuplul Maria Kondratieva/Lenka Tvaroskova (Rusia/Slovacia).

Perechea Florin Mergea/Alexander Jakupovici (România/Grecia) a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 85.000 de euro. Mergea şi Jakupovici au fost învinşi, în primul tur, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul belgian Steve Darcis/Niels Desein.