Starea lui Michael Schumacher rămâne critică, dar stabilă

Publicat: 04 01. 2014, 14:13
Actualizat: 27 04. 2020, 04:34

„Starea lui Michael rămâne critică, dar stabilă. Până luni nu este prevăzută nicio conferinţă de presă”, a precizat Kehm.

Sabine Kehm a menţionat că familia germanului a dat autorităţilor de bunăvoie camera ce se afla pe casca lui Schumacher în momentul accidentului.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminica trecută, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene.