Prima pagină » Sport » Stărică: Nu s-a pus problema schimbării antrenorului Petre Grigoraş

Stărică: Nu s-a pus problema schimbării antrenorului Petre Grigoraş

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Cristian Stărică, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu s-a pus încă problema schimbării antrenorului Petre Grigoraş.
Stărică: Nu s-a pus problema schimbării antrenorului Petre Grigoraş
10 apr. 2010, 11:51, Sport

„În urma şedinţei de analiză a evoluţiilor echipei în ultima perioadă, nu s-a luat nicio decizie deoarece urmează partida cu Steaua, de luni. Oricum, nu s-a pus problema schimbării antrenorului Petre Grigoraş, acţionarul nostru majoritar, domnul Radu Călin, dorind să continuăm cu domnul Grigoraş. Urmează ca după partida cu Steaua să mai avem o întâlnire şi să vedem ce măsuri se impun”, a spus Cristian Stărică.

Oficialul ieşean a mai adăugat că situaţia grupării din dealul Copoului a devenit critică şi elevii lui Petre Grigoraş trebuie să ia puncte din fiecare meci: „Atenţia noastră trebuie îndreptată spre partida cu Steaua, meci pe care trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate. Situaţia noastră a devenit critică şi de aceea trebuie să ne agaţăm de fiecare meci, indiferent de adversar. Mergem la Steaua cu gândul de a lua cel puţin un punct, pentru că doar aşa mai putem spera la salvarea de la retrogradare”.

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că nu se teme de o eventuală demitere, considerând că un şoc la gruparea ieşeană ar fi benefic.