Messi nu a marcat încă pentru noul său club în Ligue 1, dar a dat lovitura în Liga Campionilor, unde a marcat trei goluri, cu o reuşită individuală superbă, împotriva lui Manchester City şi o dublă, în victoria de la mijlocul săptămânii, împotriva lui RB Leipzig.
Cu toate acestea, se pare că are relaţii tensionate cu unul dintre coechipierii săi din atacul parisienilor, context în care publicaţia britanică The Mirror susţine că argentinianul speră ca clubul francez să încerce un schimb direct cu fostul său club Barcelona.
O informaţie din publicaţia argentiniană El Nacional susţine că Messi a avut o nouă ceartă cu atacantul Mauro Icardi, cei doi jucători cunoscându-se de când au fost colegi în echipa naţională a Argentinei.
Într-adevăr, au fost făcute publice informaţii conform cărora Icardi consideră că faptul că Messi nu-l agrează este principalul motiv pentru care nu a mai fost convocat la echipa naţională de peste trei ani.
Jucătorul de 28 de ani nu a mai jucat pentru Argentina de la un meci amical împotriva Mexicului, în 2018, şi de atunci a fost trecut cu vederea în mai multe rânduri.
The Mirror mai susţine că Messi şi-ar dori ca Sergio Aguero să i se alăture la Paris, cei doi fiind buni prieteni şi foşti colegi de cameră de-a lungul mai multor ani, în cadrul acţiunilor naţionalei Argentinei.
Într-adevăr, Aguero a semnat un contract pe doi ani cu Barca, în luna mai a acestui an, după ce a părăsit Manchester City liber de contract, în contextul în care se pregătea să joace alături de Messi, pe Camp Nou.
Totuşi, plecarea neaşteptată a lui Messi a schimbat totul şi, deşi Aguero şi-a făcut în sfârşit debutul la Blaugrana, după ce a lipsit în primele luni ale sezonului din cauza unei accidentări, se pare că el caută să plece mai devreme de la club.
The Mirror susţine că Aguero ar fi încântat de posibilitatea de a i se alătura lui Messi la PSG, iar acest lucru a deschis posibilitatea unui schimb între cele două cluburi.
Icardi nu este un titular obişnuit în cea mai puternică formaţie de start a lui PSG, Messi formând un trident ofensiv de temut alături de Kylian Mbappe şi Neymar, în timp ce Angel di Maria, celălalt argentinian, are oricând loc în acest trio.
Astfel, Icardi are şanse tot mai mici de a fi titularizat, ceea ce face tentant pentru el un eventual împrumut. Totuşi, o eventuală accidentare a titularilor de drept, va face necesară aducerea altui atacant la PSG, ceea ce face din Aguero un potenţial candidat principal, care ar putea face rocada cu Icardi.