Steaua a învins AS Roma

Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), vicecampioana Italiei, AS Roma, într-un meci amical în cadrul căruia "roş-albaştrii" şi-au prezentat lotul pentru sezonul 2008/2009.

Urmărește
145 afișări
Imaginea articolului Steaua a învins AS Roma

Steaua a învins AS Roma (Imagine: Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Dayro Moreno '7, B. Stancu '74 şi Neaga '80, pentru Steaua, respectiv Vucinici '90, pentru AS Roma.

Dayro Moreno a deschis scorul în minutul 7, când a trimis un lob peste portarul Arthur, de la 18 metri, după o degajare lungă a goalkeeper-ului stelist Robinson Zapata.

Bogdan Stancu a ridicat scorul la 2-0 în minutul 74. Răzvan Ochiroşii a executat un corner de pe dreapta, Lovin a prelungit cu capul pe spate, iar Stancu a reluat în plasă, tot cu capul, de la 5 metri, după ce a fost scăpat din marcaj de fundaşii italieni.

Adrian Neaga a marcat pentru 3-0, în minutul 80, cu un şut din interiorul careului, din cădere, la colţul scurt, pe sub Arthur.

Scorul final al întâlnirii, 3-1, a fost stabilit în minutul 90, când Vucinici a înscris pentru AS Roma din lovitură liberă de la 25 metri.

Steaua: 1. Zapata (82. Vâtcă '73) - 4. Golanski (15. Neşu '45), 6. M. Rădoi (3. D. Goian '65), 24. Ghionea (5. I. Rada '64), 18. P. Marin (17. E. Baciu '70) - 8. Ov. Petre (20. Lovin '56) - 7. Szekely (9. V. Badea '73), 23. Pleşan (30. Tiago Gomes '20 / 25. Neaga '77), 10. Dayro Moreno (28. B. Stancu '68), 16. Nicoliţă (21. Ochiroşii '46) - 11. Arthuro (35. Kapetanos '60). Antrenor: Marius Lăcătuş

AS Roma: 25. Arthur - 3. Cicinho, 15. Loria (28. Andreolli '57), 2. Panucci, 17. Riise - 8. Aquilani, 20. Perotta (22. Tonetto '57), 18. Esposito (35. Palermo '73), 11. Taddei (77. Cassetti '46), 34. Virga (9. Vucinici '46) - 23. Montella (19. Alvarez '57). Antrenor: Luciano Spalletti.

Cartonaş galben: Aquilani '30.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Sebastian Colţescu (central), Radu Ghinguleac, Mircea Orbuleţ (asistenţi) şi Marius Avram (rezervă).

La meci au asistat aproximativ 18.000 de spectatori.

Fundaşul central Dorin Goian a fost rezervă la Steaua, aşa cum a anunţat finanţatorul Gigi Becali, cu care s-a aflat în conflict. Atacantul Arthuro a jucat pentru prima oară în tricoul Stelei, el nemaifiind folosit în niciun amical disputat în această vară.

Mijlocaşul Mihăiţă Pleşan şi fundaşul Pawel Golanski au fost înlocuiţi din cauză că au acuzat accidentări.

Deşi a făcut depalsarea la Bucureşti, Francesco Totti nu a jucat la AS Roma, fiind accidentat.

Căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu, aflat la Bucureşti, i-a vizitat, sâmbătă, la hotelul Mariott, pe foştii săi coechipieri de la AS Roma.

La încălzirea echipelor, la staţia de amplificare a stadionului Steaua s-a auzit imnul grupării AS Roma.

Lovitura de începere a partidei a fost dată, în mod simbolic, de fosta glorie stelistă Ilie Savu, unul dintre fondatorii clubului, care a primit şi un tricou cu numărul 1 de la preşedintele CA, Valeriu Argăseală.

La finalul partidei a fost organizat un spectaculos foc de artificii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici