Steaua a învins Strømsgodset IF, scor 2-0, şi s-a calificat în turul trei preliminar al LC

Publicat: 23 07. 2014, 22:28
Actualizat: 21 05. 2020, 03:27

Golurile au fost marcate de Râpă ’72 şi Stanciu ’84.

1-0: Râpă i-a pasat în marginea careului lui Tănase, acesta a driblat un fundaş şi i-a pasat de pe partea stângă aceluiaşi Râpă, care a reluat din şapte metri în poarta goală

2-0: Latovlevici i-a pasat la limita ofsaidului lui Chipciu, acesta driblat un fundaş şi i-a pasat lui Stanciu în faţa porţii, care a reluat de la şase metri

Steaua: Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Filip, Prepeliţă – Popa (Grădinaru ’71), Sânmărtean (Stanciu ’60), Tănase – Chipciu (Vâlceanu ’87). Antrenor: Constantin Gâlcă.

Strømsgodset IF: Larsen – Vilsik (Wikheim ’62), Storbæk, Hoibraaten, Hamoud – Junior (Sørun ’75), Abu – Storflor (Kovács ’76), Fossum, Kastrati – Ogunjimi. Antrenor: David Jean Nielsen.

Cartonaşe galbene: Filip ’78 / Storflor ’31

Meciul a fost arbitrat de Eitan Shmuelevitz, aflat la prima partidă de Liga Campionilor din carieră. Shmuelevitz a fost ajutat la cele două linii de Danny Krasikow şi Nissan Davidy, iar arbitru de rezervă a fost Alon Yefet.

Delegatul UEFA pentru acest joc a fost englezul Andrew Shaw, iar arbitrii vor au fost supervizaţi de portughezul Vitor Pereira.

Toni Grădinaru şi a debutat în Liga Campionilor cu ocazia acestui meci.

La meci au asistat 18.043 spectatori, între care şi circa 50 de norvegieni.

În tur, Steaua s-a impus, săptămâna trecută, cu scorul de 1-0.

În turul trei preliminar, Steaua va întâlni echipa FK Aktobe, din Kazahstan, care a eliminat formaţia Dinamo Tbilisi din Georgia.