- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Steaua a învins Unirea Urziceni, scor 1-0
Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Unirea Urziceni, şi a urcat pe locul doi în ierarhia Ligii I, cu 47 de puncte, şase mai puţine decât liderul CFR Cluj şi două mai multe decât următoarele clasate, Rapid şi Poli Ştiinţa Timişoara.
Steaua a învins Unirea Urziceni, scor 1-0
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Habibou '83.
În minutul 45, Dayro Moreno a trimis mingea cu capul în plasă, însă după ce de la margine se semnalizase ofsaid.
Fotbaliştii Unirii Urziceni au solicitat un penalti în minutul 53, la o fază la care fundaşul stelist Pawel Golanski a jucat mingea cu mâna în propriul careu.
Steaua a marcat golul victoriei în minutul 83, prin Habib Habibou, aflat la prima sa reuşită de la transferul la gruparea din Bulevardul Ghencea. Mendoza a executat o lovitură liberă de la peste 25 de metri, Dică a reluat cu capul din 5 metri, Stelea a respins în faţă, însă numai până la Habibou, care a înscris de lângă Galamaz. Habibou şi-a scos tricoul pentru a sărbători şi a fost avertizat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Steaua Bucureşti: 1. Zapata - 4. Golanski, 3. D. Goian, 6. M. Rădoi, 15. Neşu - 8. Ov. Petre, 20. Lovin (23. Pleşan '84) - 27. Dayro Moreno (11. Habibou '59), 10. N. Dică (), 29. Andres Mendoza - 22. Jose Moreno (84. Surdu '79). Antrenor: Marius Lăcătuş.
Unirea Urziceni: 12. Stelea - 24. L. Balint, 6. Galamaz, 4. Mehmedovici, 23. Bordeanu - 3. Gomes (14. B. Stancu '85) - 10. Mara, 17. Burns (25. Pădureţu '56), 8. Cr. Constantin - 15. Dănălache (7. Bilaşco '69), 11. Onofraş. Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonaşe galbene: Neşu '37, Goian '41, Habibou '83 / Bordeanu '33, Mara '75
Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Ionel Ivan, ajutat la cele două linii de Aurel Oniţa şi Sebastian Stoianov. Rezervă a fost Lucian Dan. Observatorii partidei au fost Iosif Urs şi Constantin Ştefan.
Mijlocaşul stelist Florin Lovin a evoluat cu o atelă şi un bandaj de culoare roşie pe palma dreaptă, el având un deget fracturat.
La meci au asistat 21.191 de spectatori, între care şi 100 de suporteri ai Unirii Urziceni.
La prezentarea echipelor, jucătorul stelist Romeo Surdu a fost huiduit de spectatorii de pe stadionul Steaua.
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, fost jucător al Stelei, a fost aplaudat de galeria "roş-albaştrilor", care a scandat şi numele preşedintelui clubului ialomiţean, Mihai Stoica, fost manager general al FC Steaua. Stoica a salutat galeria şi a fost aplaudat de tot stadionul, iar apoi a urcat în lojă pentru a urmări primul meci ca adversar pe stadionul Steaua de la plecarea sa de la gruparea din Bulevardul Ghencea.
La meci a asistat şi selecţionerul României, Victor Piţurcă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO