- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Steaua a învins UTA Arad
Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia UTA Arad, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.
Steaua a învins UTA Arad (Imagine: Mediafax Foto)
Golurile au fost marcate de Jose Moreno '65 şi V. Badea '90+1, pentru Steaua, şi Dorin Mihuţ '7, pentru oaspeţi.
UTA Arad a deschis scorul în minutul 7, prin Dorin Mihuţ. La un corner de pe dreapta, mingea a fost trimisă la marginea careului, departe de grupul de jucători din suprafaţa de pedeapsă, iar Mihuţ a venit lansat şi a marcat cu un şut fără preluare, de la 15 metri, în vinclul porţii apărate de Robinson Zapata.
În minutul 20, fundaşul Alin Chiţa, de la UTA, s-a lovit la cap la un duel aerian cu Jose Moreno şi s-a prăbuşit în propriul careu. După ce a primit îngrijiri, Chiţa, care a suferit o comoţie puternică, nu a mai putut continua partida şi a fost înlocuit cu Buican.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Arădenii au cerut penalti în minutul 38, când Mihuţ a căzut în careul Stelei după un duel cu Pleşan, dar a primit cartonaş galben pentru simulare.
Steaua a egalat în minutul 65, prin Jose Moreno, aflat la prima reuşită pentru "roş-albaştri" într-un meci oficial. Jose Moreno a marcat cu capul, de la marginea careului mic, în stânga lui Daniel Tudor, după o lovitură liberă executată de Andres Mendoza.
În minutul 76, Florin Hidişan a încercat să înscrie de la jumătatea terenului, profitând de faptul ca portarul stelist Robinson Zapata era ieşit dintre buturi, însă mingea a lovit încheietura barelor, iar scorul a rămas 1-1.
Valentin Badea a marcat golul victoriei Stelei în minutul 90+1. La o pasă în adâncime, Jose Moreno a deviat cu capul până la Badea, care l-a driblat pe Mihuţ la marginea careului şi, rămas singur cu Tudor, a marcat pe lângă portarul oaspeţilor.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Lucian Dan (central), Eduard Dumitrescu, Dragoş Iliescu (asistenţi) şi Marian Bordean (rezervă). Observatorii întâlnirii au fost Alexandru Popescu şi Nicolae Grigorescu.
În minutul 43 al întâlnirii, fundaşul stelist Mirel Rădoi s-a accidentat la genunchiul stâng, având o rană deschisă după ce a fost lovit cu crampoanele de un adversar la un duel aerian. Lăcătuş îl pregătise deja pe Eugen Baciu pentru înlocuire, însă căpitanul Stelei a ţinut să continue partida.
Mijlocaşul columbian Dayro Moreno nu a fost inclus în lotul Stelei din cauza unei accidentări la coapsă.
La UTA Arad au evoluat şi doi foşti jucători ai Stelei, Dorel Zaharia şi Daniel Opriţa, ultimul fiind huiduit. De acelaşi tratament au avut parte şi mai mulţi jucători ai Stelei, unul dintre ei fiind Bănel Nicoliţă.
În tribune au fost prezenţi aproximativ 17.000 de spectatori.
La staţia de amplificare a stadionului Steaua s-au făcut apeluri repetate ca suporterii să nu arunce în teren cu obiecte, în caz contrar sectorul respectiv urmând să fie evacuat.
Cristian Todea, de la UTA, a primit al 14-lea avertisment în sezonul 2007/2008 şi va fi suspendat la meciul din etapa a XXVI-a, cu Gloria Buzău.
Adrian Neaga a jucat primul meci oficial pentru Steaua în 2008. El l-a înlocuit pe Nicolae Dică, atacant care în momentul înlocuirii a avut un moment de nervozitate şi a lovit cu piciorul într-o sticlă de apă aflată pe marginea terenului.
Atacantul francez al Stelei, Habib Habibou, intrat pe teren în minutul 81, a jucat pentru prima oară fără masca de protecţie pe care a fost nevoit să o poarte după ce a suferit o fractură de pomete într-un meci de pregătire.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică seară, la Sport.ro, că după meciul cu UTA Arad i s-a îndeplinit obiectivul privind asigurarea locului doi în clasament şi a apreciat că şansele la titlu au crescut considerabil.
"Eu spuneam că e posibil să ajungem după meciul CFR-ului cu Iaşiul pe locul doi, dar nu mă aşteptam să ajungem atât de repede în postura asta. Acum putem fi mai relaxaţi. Dacă va vrea Dumnezeu să câştigăm noi campionatul, o să-l câştigăm. Dacă nu, să-l câştige CFR şi cu asta basta. Pe mine mă interesa să ne asigurăm locul doi. Şi Dinamo se implică în lupta pentru locul doi, dar sunt la 7 puncte şi avem şi meciul direct cu ei, deci e foarte greu", a spus Becali.
Oficialul stelist a declarat că i-a plăcut evoluţia echipei în meciul cu UTA: "Mi-a plăcut cum a jucat Steaua pentru că eu n-am văzut demult o echipă dominată net cum a fost dominat Argeşul în seara asta de Steaua. Adică UTA... Tot meciul am stat în jumătatea lor. Trebuie să ai valoare ca să poţi să domini adversarul, pentru că este totuşi o echipă de primă divizie şi în tur abia am scos un meci egal cu ei".
Becali a menţionat că şansele Stelei la titlu au crescut mult în urma rezultatelor din etapa a XXV-a.
Gigi Becali a admis că a avut emoţii foarte mari în timpul meciului cu UTA, câştigat de Steaua după ce la pauză arădenii conduceau cu scorul de 1-0 şi datorită golului marcat în prelungiri de Valentin Badea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO