Steaua a promovat în Liga 2

Publicat: 30 05. 2021, 21:50
Actualizat: 30 05. 2021, 21:52

A fost sărbătoare duminică seara în Ghencea, după ce CSA Steaua a promovat în liga a doua.

Militarii au câştigat şi returul barajului cu CS Afumaţi, scor 2 la 1, după ce s-au impus în prima manşă cu 2 la 0.

Fanii roş-albaştrilor au declanşat fiesta imediat după fluierul final al partidei, iar petrecerea a continuat până târziu în Ghencea. „Suntem noi, Steaua suntem noi! Suntem noi, Steaua suntem noi!”, strigau suporterii, printre artificii şi torţe aprinse pentru a-şi manifesta bucuria.