Prima pagină » Sport » Steaua Bucureşti – CSMS Iaşi, scor 3-1, în Liga I

Steaua Bucureşti – CSMS Iaşi, scor 3-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I în care oaspeţii au marcat primii.
Steaua Bucureşti - CSMS Iaşi, scor 3-1, în Liga I

Golurile învingătorilor au fost marcate de Chipciu ’45+2, Pintilii ’59 şi Tatui ’85, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Cl. Tudor, în minutul 15, din penalti.

0-1: Claudiu Tudor a transformat penaltiul acordat de arbitrul George Rădulescu pentru un fault comis de Chipciu asupra lui Mitici.

1-1: Irimia a respins în faţă un şut trimis de Adi Popa şi Chipciu pe fază a restabilit egalitatea din 4 metri.

2-1: Chipciu a pătruns în partea stângă, a centrat în mijlocul careului şi Pintilii a înscris cu un şut de la 10 metri.

3-1: Latovlevici a centrat din partea stângă şi Tatu a stabilit scorul final cu o lovitură de cap din 6 metri.

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu – Râpă (Tănase ’25), Szukala, Chiricheş, Pârvulescu (Latovlevici ’46) – Bourceanu, Prepeliţă – Ad. Popa, Rusescu (Pintilii ’46), Chipciu – Tatu. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

CSMS Iaşi: Irimia – Mitici, Al. Creţu, Avrămia, Vladu – Onofraş (Mihălăchioaie ’61), Milea, Straton, Moutinho (Cl. Ionescu ’77) – Cl. Tudor (Keita ’65) – Pătulea. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Chipciu ’15, Tănase ’53 / Onofraş ’51, Mitici ’71.

Arbitri: George Rădulescu (central) – Radu Ghinguleac, Vladimir Urzică (asistenţi) – Mugurel Drăgănescu (rezervă).

Observatori: Adrian Vidan, Eduard Alexandru.

La partida din Ghencea au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.

Mijlocaşul stelist Raul Rusescu a fost schimbat la pauză, după ce a fost lovit la o fază cu piciorul în cap de coechipierul său Alexandru Chipciu.