Steliştii au început dezastruos duelul cu sârbii, fiind conduşi după 10 minute, cu 4-1, după numeroase atacuri ratate şi un ritm de joc prea scăzut pentru nivelul Cupei Cupelor. Portarul Vujovici a băgat spaima în stelişti, cu paradele sale, în timp ce coechipierii săi au fost foarte agresivi, alegându-se cu trei eliminări de câte două minute. Steaua s-a trezit însă la timp, a egalat şi a preluat conducerea la mijlocul reprizei, 6-4, dominând partida până la pauză, 15-13. Sârbii au ripostat în câteva rânduri după pauză (18-18), dar nu au reuşit să întoarcă soarta partidei tur, care a revenit Stelei, cu 31-26.
Marcatorii echipei steliste au fost Georgescu 11 goluri, Vujadinovici 5, Stavrositu 4, Cian 4, Stamate 4, Manea 1, Dinescu 1, Săulescu 1, în timp ce pentru oaspeţi s-au remarcat Rakcevici 7 goluri şi Milicevici 6.
Partida retur va avea loc în Serbia, în 3 aprilie, pe terenul liderul campionatului din ţara vecină.
Alte trei echipei masculine româneşti vor evolua la finalul acestei săptămâni în cupele europene. Campioana HCM Constanţa primeşte, duminică, vizita ungurilor de la MKB Veszprem, în turul optimilor Ligii Campionilor, în timp ce CSU Suceava va întâlni în deplasare pe slovenii de la RD Slovan, iar Ştiinţa Bacău va juca pe terenul Sport Club de Portugal, ambele în aceeaşi zi, în turul sferturilor Challenge Cup.