Steaua - echipa preferată de români, Dinamo -"rivală", indiferent de preferinţe
Steaua este echipa preferată a românilor amatori de fotbal, Gigi Becali este perceput ca fiind cel mai influent, dar şi cel mai corupt personaj implicat în fotbalul local, iar 86% din cetăţeni cred că există corupţie în sportul cu balonul rotund, conform ediţiei de sâmbătă a cotidianului "Gândul".

Steaua - echipa preferată de români, Dinamo -"rivală", indiferent de preferinţe (Imagine: Mediafax Foto)
Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), al fostului senator PSD Vasile Dâncu, în septembrie 2009, pe un eşantion de aproape 2000 de persoane, arată că 37% dintre bărbaţi şi 8% dintre femei sunt foarte interesaţi de fotbal, că majoritatea celor pasionaţi au studii medii şi provin din mediul urban, iar cei mai mulţi suporteri se regăsesc în sudul ţării, se spune în "Gândul".
Potrivit studiului, deşi este asociat cu violenţa, nu fotbalul aduce violenţa în societate, aceasta fiind o consecinţă a unor factori precum modificarea modului de formare şi redistribuire a veniturilor, extinderea fenomenului sărăciei, nesiguranţa locului de muncă şi a lipsei de perspective.
Dintre cei 66% care au spus că sunt interesaţi de fotbal, 92% au o echipă preferată din România.
Echipele din Capitală ocupă lejer prima poziţie la capitolul fani: Steaua 44%, Dinamo 16%, iar Rapid 7%. Un amănunt interesant este că majoritatea repondenţilor, indiferent de echipa cu care ţin, percep Dinamo ca principala rivală (41%).
Când vine vorba de performanţe, aproximativ 60% dintre microbişti îl consideră pe Gică Hagi mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, în timp ce Mircea Lucescu este considerat cel mai bun antrenor român, cu 36% din voturi.
Dacă în ceea ce priveşte numărul de suporteri echipele din Bucureşti domină, când vine vorba de prezenţa pe stadion provincia ocupă primele poziţii. Poli Timişoara are în medie cei mai mulţi spectatori pe meci (13804), fiind urmată de Steaua (12.318), Universitatea Craiova (10794) CFR Cluj (9544) şi Politehnica Iaşi (6294).
Ceea ce lipsesc cu desăvârşire în România sunt politicile de fidelizare a suporterilor şi de diversificare a lor, realizate de cluburi sau chiar de federaţie, politici faţă de suporteri sau spectatori, în general, remarcă studiul IRES.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare