În primele 23 de minute ale meciului, galeria Stelei, de la ambele peluze, nu şi-a încurajat echipa, în semn de solidaritate cu Gabriele Sandri, suporterul italian ucis de un poliţist. Numele lui Sandri a fost afişat pe un banner amplasat pe un gard la peluza a doua.
În anumite momente din tribună s-au auzit huiduieli după unele nereuşite ale jucătorilor stelişti. Suporterii stelişti au scandat "Jucaţi fotbal", "Dacă fotbal nu jucaţi, voi din Ghencea să plecaţi", "Ne-am săturat de voi", Dacă şi Dinamo vă bate, o să aveţi parbrize sparte" şi "Lăcă, rupe-le capul" şi au însoţit pasele steliştilor cu ole-uri ironice.
Romeo Surdu a fost huiduit în momentul introducerii în teren, la fel ca şi Victoraş Iacob când a fost înlocuit, acesta din urmă aplaudându-i pe suporteri. De asemenea, un alt jucător stelist înjurat a fost Florin Lovin.
Singurii stelişti cărora li s-a scandat numele au fost antrenorul Marius Lăcătuş şi Adrian Neaga, iar Eugen Baciu şi Ionuţ Rada au fost aplaudaţi.
Jucătorii stelişti au părăsit terenul în huiduielile suporterilor, care au scandat "Ruşine să vă fie".