- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Steaua Turabo ar putea pierde patru puncte în clasament, din cauza datoriilor la FR Baschet
Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că echipa de baschet masculin Steaua Turabo Bucureşti are datorii de peste 20.000 de lei către forul naţional şi, dacă le achită săptămâna aceasta, va fi depunctată în clasament.
"Nu avem o poziţie oficială din partea echipei Steaua. Termenul limită pentru plata celor peste 20.000 de lei a expirat vineri, dar mai sunt acele cinci zile ulterioare, în care banii pot intra în cont. Aşteptăm şi vom vedea ce se întâmplă până miercuri. Dacă nu vor fi achitate datoriile pentru transferurile de jucători efectuate, Steaua va pierde puncte în clasament. Conform deciziei Biroului Federal, este vorba de pierderea unui punct la 5.000 de lei datorie, deci Steaua ar putea pierde patru puncte şi locul patru înaintea play-off-ului. Steaua a depus o garanţie la FIBA, pentru eligibilitate, înaintea meciurilor din cupele europene şi am cerut FIBA să ne vireze din acei bani deocamdată, iar Steaua să completeze ulterior, însă nu am primit încă un răspuns", a spus Tocală.
Dacă va fi depunctată în clasament, Steaua Turabo Bucureşti ar cădea pe locul şapte şi ar urma să joace în primul tur din play-off, cu ocupanta locului secund "U" Mobitelco BT Cluj. În prezent, Steaua se află pe locul patru, având drept adversară în primul tur de play-off, formaţia de pe locul cinci, BC Mureş.
Până la primul meci din play-off însă, în 13 aprilie, Steaua ar urma să participe la Turneul Final Four al Cupei României, programat joi şi vineri, la Târgu Mureş. În semifinale, Steaua este programată să joace împotriva campioanei CSU Ploieşti, dar participarea formaţiei din Capitală pare incertă. "Ştim că sunt probleme financiare la Steaua, de 3-4 luni, dar până în prezent nu am primit vreo informare oficială, potrivit căreia echipa nu s-ar prezenta la Turneul Final Four al Cupei României. Jucătorii nu au depus memorii la federaţie, exceptându-l pe Bogdan Popescu în luna ianuarie. În mod normal, Steaua ar trebui să fie prezentă joi, la Târgu Mureş", a mai explicat preşedintele FR Baschet.
La finalul partidei din ultima etapă a sezonului regulat, pierdută în faţa "U" Mobitelco BT Cluj (59-70), antrenorul Niksa Bavcevici a făcut referiri la restanţele contractuale din ultimele trei luni şi a spus că în 2-3 zile speră să afle dacă echipa va participa la Turneul Final Four al Cupei României.
Final Four-ul Cupei României are loc, joi şi vineri, la Târgu Mureş, în semifinale urmând a se duela Steaua Turabo Bucureşti şi CSU Ploieşti, respectiv BC Mureş şi Gaz Metan Mediaş. Vineri, sunt programate finala mică şi cea mare, după care în baschetul masculin românesc va urma ediţia din 2011 a All Star Game, sâmbătă, la Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. A patra zi de proteste faţă de Călin Georgescu, la Bucureşti: „Putin, jos labele de pe România”
-
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat de o expunere masivă / Reacţia platformei chineze
-
BREAKING NEWS CCR a decis renumărarea tuturor voturilor din turul 1 al alegerilor prezidenţiale. Campania electorală se suspendă
-
Lasconi, despre renumărarea voturilor: Este o tentativă clară de a manipula rezultatul alegerilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO