Ştefan Radu, lăudat de presa italiană după meciul Lazio - Atalanta
Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a fost lăudat de presa italiană după meciul de duminică de pe teren propriu cu Atalanta Bergamo, scor 2-0, în care a obţinut un penalti pentru formaţia sa.
Ştefan Radu (Imagine: Mediafax foto/AFP)
"Obţine un penalti cu inteligenţă. Apără bine zona în care joacă", a notat Datasport, care i-a acordat românului nota 6,5.
Romatoday.it îl consideră pe Radu printre cei mai buni jucători ai partidei dintre Lazio şi Atalanta, alături de colegii săi Lulici şi Klose, toţi trei primind nota 6.5. "Joc bun al fundaşului român, mereu atent la acoperire. Nu face lucruri deosebite, dar nici nu greşeşte", menţionează site-ul italian.
Calciomercato.it scrie că Ştefan Radu a fost foarte bun, mai ales la fazele în care avansat pe teren. "La o astfel de ofensivă a sa a scos penaltiul transformat apoi de Hernanes", adaugă sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Bolojan, întrebat dacă va demisiona dacă Antonescu nu va câştiga preşedinţia: Va fi un decont
-
Tánczos Barna: România se poate baza pe o creştere economică solidă
-
Trump: Canada, Mexic şi China nu pot face nimic pentru a amâna taxele
CalcioPro.com, care l-a notat pe român cu 6,5, consideră că Radu a avut un joc "ordonat şi atent".
Fundaşul Ştefan Radu a scos un penalti în meciul pe care echipa Lazio Roma l-a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), în faţa formaţiei Atalanta Bergamo, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.
Radu, care a jucat tot meciul, a fost faultat în careul advers şi Hernanes a transformat penaltiul, în minutul 20. Cel de-al doilea gol al lazialilor a fost marcat de Klose, în minutul 90+1.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO