Ştefan Radu va câştiga dublu la Lazio, poate chiar un milion de euro
Agentul FIFA, Lello Stancati, a declarat miercuri pentru site-ul calcionews24.com că fundaşul român al echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, va avea în viitor la gruparea italiană un salariu dublu, poate chiar de un milion de euro.
Ştefan Radu va câştiga dublu la Lazio, poate chiar un milion de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Lazio munceşte pentru prelungirea contractului lui Radu. Actuala înţelegere a fundaşul român expiră în 2012, iar în acest moment el are un salariu de 400.000 de euro pe an plus bonusuri. Agenţii săi, fraţii Becali, au venit la Roma să trateze cu preşedintele Claudio Lotito. Prelungirea contractului va însemna cu siguranţă şi o importantă mărire salarială. Fotbalistul este dorit de multe echipe şi are avantajul de a fi comunitar. Cu siguranţă salariul îi va fi dublat, poate chiar să ajungă la un milion de euro plus bonusuri", a spus Stancati.
Evoluţiile din acest sezon ale fundaşului român Ştefan Radu sunt apreciate de presa italiană, iar Lazio Roma ocupă primul loc în campionatul Italiei după nouă etape disputate.
Ştefan Radu a fost transferat la începutul anului 2008 de la Dinamo la formaţia Lazio, pentru 5,4 milioane de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO