Steffi Graff este cea mai bună sportivă din istoria Germaniei
Fosta jucătoare de tenis Steffi Graff este cea mai bună sportivă din istoria Germaniei, în timp ce căpitanul naţionalei germane de fotbal, Michael Ballack, este cel mai cunoscut sportiv în activitate, potrivit unui sondaj de opinie.
Steffi Graff este cea mai bună sportivă din istoria Germaniei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Jucătorul echipei Chelsea Londra, Michael Ballack, a fost ales de 20,9 la sută dintre participanţii la acest sondaj drept cel mai cunoscut sportiv german în activitate. El l-a devansat cu mult pe Oliver Kahn, retras la finalul acestui sezon după 14 ani în care a evoluat pentru Bayern Munchen, care nu a întrunit decât 6,8 la sută dintre voturile germanilor. Locurile 3 şi 4 ale acestui clasament sunt ocupate de gimnastul Fabian Hambüchen (5,5 la sută) şi de Dirk Nowitzki, baschetbalistul care joacă în NBA, la Dallas Mavericks (4,2 la sută).
Fosta jucătoare de tenis Steffi Graff, retrasă în 1999, a fost desemnată drept cea mai bună sportivă din istoria Germaniei, cu 12,2 la sută dintre sufragii. Locul secund i-a revenit fostului internaţional Franz Beckenbauer (6,9 la sută), în timp ce poziţia a treia a acestei ierarhii a fost ocupată de pilotul care a câştigat 7 titluri de campion mondial în Formula 1, Michael Schumacher. Următoarele locuri au revenit boxerului Max Schmeling şi tenismanului Boris Becker.
Pentru cele 1.137 de persoane care au participat la acest sondaj, cel mai bun fotbalist din istoria Germaniei este Beckenbauer, urmat de Uwe Seller, Gerd Muller şi Oliver Kahn. Michael Ballack ocupă doar poziţia a şaptea în acest clasament.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO