FCSB învinge greu UTA Arad, după ce a jucat o repriză cu un om în plus

Publicat: 13 03. 2021, 23:40
Actualizat: 13 03. 2021, 23:42

FCSB a irosit nenumărate ocazii, bifând toate tipurile de faze de poartă posibile, situaţii de unu la unu, şut în bară, şuturi pe lângă, apărate de portarul arădean sau trimise peste poartă de la doar 6 metri.

Moruţan a marcat golul de 0-1, cu capul, în minutul 40, după o pasă, tot cu capul, a lui Coman.

Gazdele au avut prima ocazie ce putea fi periculoasă abia în minutul 72, însă Erico a trimis slab cu capul, dintr-o poziţie ideală.

FCSB a mai ratat trei ocazii până la final. Arădenii au irosit şansa de a egala în minutele suplimentare de joc, Andrei Vlad respingând cu dificultate lovitura periculoasă de cap a lui Miculescu.

FCSB rămâne lider în Liga 1, cu 60 de puncte, în timp ce UTA rămâne la 4 puncte de locurile de play-off.