Stela Popescu a arbitrat un meci de fotbal pe stadionul Jiul, la inaugurare | FOTO DE COLECŢIE
Stela Popescu a fost prezentă, în urmă cu 35 de ani, la inaugurarea stadionului „Jiul”, din Petroşani, alături de regretatul Ştefan Bănică şi de Vasilica Tastaman, prima soţie a lui Emeric Ienei. Printre cei care au evoluat la acel meci-spectacol s-au numărat Ştefan Bănică, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu – la actori, Farkas I şi II, Stocker, Romoşan, V. Gabor, Turcuş, Szoke – la fostele glorii de la Jiul.
Actriţa Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, la domiciliul ei din Capitală.
Corpul neînsufleţit al Stelei Popescu va fi depus vineri, la ora 11.00, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase, sâmbătă actriţa va fi depusă la Capela Mănăstirii Cernica, iar duminică va avea loc înmormântarea, potrivit reprezentanţilor Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.