Stelea se gândeşte la retragere după ce a avut un conflict cu Dan Petrescu

Portarul Bogdan Stelea a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că s-a certat cu tehnicianul Dan Petrescu, care i-a cerut să plece de la Unirea Urziceni, fotbalistul părăsind deja cantonamentul din Spania al formaţiei cu gândul la retragere dacă nu îşi va găsi o altă echipă în scurt timp.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Stelea se gândeşte la retragere după ce a avut un conflict cu Dan Petrescu

Stelea se gândeşte la retragere după ce a avut un conflict cu Dan Petrescu

"După meciul amical cu ŢSKA Sofia (n.r. - disputat luni, scor 1-2, în Spania), m-am contrat cu antrenorul Dan Petrescu, care mi-a spus apoi să-mi fac bagajele şi să plec. În consecinţă, am părăsit cantonamentul. Încă nu am plecat din Spania. Sunt şanse minime să mai rămân la Unirea, probabil îmi voi rezilia contractul. Sper să îmi găsesc echipă în scurt timp. Este posibil şi să renunţ, în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla", a spus Stelea.

Bogdan Stelea, în vârstă de 40 de ani, a mai fost legitimat la formaţiile Dinamo, RCD Mallorca, Standard Liege, Rapid, Samsunspor, Steaua, UD Salamanca, Akratitos şi Oţelul Galaţi. Stelea are 190 de meciuri jucate în Liga I şi 91 de selecţii la reprezentativa României.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici