Stelele României au fost învinse de Stele Lumii (Galerie foto)

Echipa Stelelor României a fost învinsă, luni, cu scorul de 5-3 (3-1), de formaţia Stelelor Lumii, la cea de-a patra ediţie a Serii Campionilor supranumită "90 de minute de magie", care a avut loc pe stadionul Steaua din Bucureşti.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Stelele României au fost învinse de Stele Lumii (Galerie foto)

Stelele României au fost învinse de Stele Lumii (Imagine: Mediafax Foto)

Golurile românilor au fost marcate de I. Dumitrescu '23, T. Stoica '58 şi Sburlea '90, în timp ce pentru Stelele Lumii au înscris Raul '4, '40, Dacourt '20, Maniche '71 şi Faisal Khalil '84.

Antrenorii Stelelor României, Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, au început partida în următoarea formulă de echipă: Stelea - Petrescu, Gh. Popescu, Belodedici, Rotariu - Hagi, Sabău, D. Munteanu, I. Dumitrescu - Balaci, Ad. Ilie. Au mai jucat: S. Lung, T. Stoica, V. Moldovan, I. Ganea, Liţă Dumitru, Torje, Sepsi, Keşeru, Doboş, Ropotan, Sburlea, Gh. Mulţescu, Marcel Răducanu, Ştefănescu, Rică Răducanu, M. Lucescu.

Tehnicianul Stelelor Lumii, Jose Peseiro, a folosit următorii fotbalişti: Orlandoni - Salgado, Nadal, Roque Junior, Dimas - Figo, Dacourt, Amor, Davids - Raul, Pauleta. Au mai jucat: Toldo, Alfredo Esteves, Sergi, Rui Jorge, Fernando Couto, Jorge Costa, Oceano, Nakata, Sa Pinto, Maniche, Sergio Conceicao, Mancev, Papadopoulos, Solari, Pjanici, Faisal Khalil.

La partida de pe stadionul Steaua au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.

Partida a fost arbitrată la centru de Ion Crăciunescu în prima repriză şi de Alexandru Tudor în cea de-a doua parte. Asistenţi au fost Valeriu Argăseală şi Ioan Mureşan.

În minutul 11, Adrian Ilie şi-a scos tricoul de joc şi a rămas cu cel pe care îl avea pe dedesubt, cel cu numărul 9 al lui Pauleta, pentru a-şi deruta adversarii.

Tot în prima repriză, când echipa României a scăpat mingea în aut, asistentul Valeriu Argăseală a oprit mingea în teren, iar apoi a încercat să-l deposedeze pe un jucător de la Stelele Lumii.

În minutul 41, Stelea a scos o minge din picioarele lui Raul şi a plecat în atac.

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a urmărit meciul de la masa presei.

Dinamovistul Gabriel Torje a fost huiduit de spectatori când a intrat pe teren.

La meci au fost prezenţi printre alţii preşedintele României, Traian Băsescu, impresarii Ioan şi Victor Becali, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, directorul sportiv al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.

Banii strânşi în urma acestui eveniment vor fi oferiţi unor copii care vor să studieze şi nu au posibilitatea să meargă la şcoală.

Vezi aici galerie foto

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici