Steluţa Luca: La Itxako poate să ne fie mai greu decât cu Buducnost

Căpitanul echipei Oltchim, Steluţa Luca, a declarat că este posibil ca grupării vâlcene să îi fie mai greu în următorul meci din Liga Campionilor, cu formaţia spaniolă Itxako, decât i-a fost în partida de duminică, cu Buducnost Podgorica, scor 21-20, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

"A fost doar un meci pe care este foarte bine că l-am câștigat. Este numai un meci, urmează și altele dificile și importante. La Itxako, de exemplu, în etapa viitoare, poate să ne fie mai greu decât azi pentru că ibericele practică un handbal în mare viteză. Vom merge să ne batem pentru victorie. Oltchim este o echipă care se bate în orice meci pentru victorie", a spus Luca.

Steluţa Luca a precizat că sistemul cu patru antrenamente pe săptămână, propus de antrenoarea Anja Andersen, va prinde și la Oltchim: "Anja știe ce face. Eu am jucat în prima ligă din Danemarca și acolo aveam trei sau patru antrenamente pe săptămână și în ziua meciului aveam o poftă de joc senzațională. Cu multe antrenamente intervine plictiseala, poate și oboseala. Vă spun sincer, în trei zile petrecute cu Anja Anderson ca antrenoare am învățat foarte multe. A reușit să ne mobilizeze la maximum prin ceea ce ne-a spus. Nu vă putem dezvălui discuțiile, rămâne secretul nostru. Oricum, suntem privilegiate să putem lucra cu ea".

Extrema Oltchimului, Ramona Farcău, a declarat că este gata să se acomodeze cu orice sistem de joc impus de Anja Andersen. "Are dreptate Anja, acesta este handbalul viitorului. Ați văzut că Alice (n.r. - Valentina Elisei) a ajuns să joace pivot, tot așa și Vali (n.r. - Valeria Beșe). Poate o să ajung să joc și eu inter, nu este nicio problemă, unde va fi nevoie acolo voi juca. Avem un moral excelent, sper să o ținem tot așa. Am debutat cu dreptul ceea ce contează foarte mult. Azi am obținut o victorie mare pe care eu cred că o meritam", a spus Farcău.

Sportiva a precizat că s-a refăcut după intervenția chirurgicală pe care a suferit-o înainte de europenele din Norvegia și Danemarca: "Mă simt din ce în ce mai bine, dar mai am nevoie de antrenamente, mai am nevoie de meciuri. Sper ca în scurt timp să pot evolua la adevărata capacitate".

Ramona Farcău a dezmințit zvonurile conform cărora ar urma să-și anunțe retragerea de la echipa națională: "Nu știu de unde au apărut aceste zvonuri. Eu nu m-am decis încă dacă voi continua sau nu. Nu am declarat nimic oficial, în momentul în care voi lua o decizie vă voi anunța".

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 21-20 (13-12), formaţia muntenegreană Buducnost Podgorica, într-un meci contând pentru grupa principală I a Ligii Campionilor.

Oltchim va întâlni în etapa a doua a fazei grupelor formaţia Itxako, în deplasare, în data de 12 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici