Ştiinţa HCM Baia Mare s-a calificat în turul trei al Cupei EHF
Echipa de handbal feminin Ştiinţa HCM Baia Mare s-a calificat, sâmbătă, în turul trei al Cupei EHF, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 37-36 (20-16), formaţia elenă GAS Artas, în manşa a doua a turului secund al competiţiei.
Ştiinţa HCM Baia Mare s-a calificat în turul trei al Cupei EHF (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)
Gazdele au forţat încă din start, sperând într-o remontare a înfrângerii drastice din tur, dar partida s-a echilibrat rapid, băimărencele egalând după primul sfert de oră, 8-8, şi preluând conducerea, după două goluri ale jucătoarelor Balint şi Geiger (8-10). Meciul a continuat echilibrat, 15-15 (min. 26), dar HCM a avut un final excelent de repriză, reuşind să iasă în avantaj la paută, 20-16.
Repriza secundă a fost şi mai prolifică pentru echipa băimăreană. După 12 minute de la reluare, HCM conducea cu opt goluri, 27-19, iar până la final nu a mai cedat supremaţia pe tabelă, deşi în ultimele minute gazdele s-au apropiat la doar un gol.
Marcatoarele formaţiei Ştiinţa HCM Baia Mare au fost: Geiger 8 goluri, Amariei 6, Pîrvuţ 6, C. Pop 4, Balint 3, Borbely 2, Pomohaci 2, Oşan 2, Dobromir 2, Rudics 1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Constanţa: Plan roşu de intervenţie activat după ce un copil a pulverizat spray cu piper la şcoală
-
Peste 100 de clădiri din România vor fi iluminate în roşu pentru Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112
-
Trump cere eliberarea ostaticilor isreaelieni până sâmbătă, ameninţând cu represalii în Gaza
În tur, echipa antrenată de Ioan Băban câştigase confortabil pe teren propriu, cu 37-23 (16-13).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO