Stoica: Nimic nu este pierdut, mai sunt 30 de etape
Antrenorul Ştefan Stoica a declarat, duminică, la finalul partidei pe care echipa sa, Gloria Buzău, a pierdut-o, în deplasare, în faţa formaţiei CFR Cluj, scor 0-2, că nu este nimic pierdut şi mai sunt încă 30 de etape timp în care echipa pe care o pregăteşte îşi poate atinge obiectivul.
Stoica: Nimic nu este pierdut, mai sunt 30 de etape (Imagine: Mediafax Foto)
"Am încercat, am luptat, sunt mulţumit de băieţii mei. Puteam să marcăm, am avut două-trei ocazii, dar din minutul 75 jocul s-a rupt. Noi am băgat copii, iar Clujul a venit cu tunurile Semedo, Culio şi Dubarbieer. Suntem, două echipe diferite: noi încercăm să ne salvăm de la retrogradare, iar Clujul se luptă pentru titlu. Mai sunt 30 de etape şi nimic nu este pierdut. A fost un joc frumos, băieţii au făcut faţă Clujului o parte bună din joc, ştim cu toţii ce echipă are Clujul", a spus Stoica.
Ştefan Stoica a precizat că este pentru prima oară în cariera sa, atât cea de jucător, cât şi cea de antrenor, când pierde din cauza a două autogoluri. "Echipele mari aici fac diferenţa: câştigă chiar şi atunci când nu joacă foarte bine. Până în minutul 75, jocul a fost echilibrat şi pot spune că am avut ocazii mai bune ca CFR. Din punct de vedere valoric, rezultatul este echitabil. Nu mi s-a întâmplat niciodată să pierd cu două autogoluri. Nici ca jucător, nici ca antrenor. Cred că presiunea care a pus-o CFR i-a forţat pe jucători să greşească", a menţionat tehnicianul.
CFR Cluj a reuşit al doilea succes consecutiv din acest sezon, duminică, în faţa formaţiei Gloria Buzău, scor 2-0 (1-0), într-o partidă din cadrul etapei a doua a Ligii I, disputată pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în prezenţa a circa 11.000 de spectatori, după două autogoluri ale lui Diogo, în minutul 14, şi Tudose, în minutul 80.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:28
STUDIU. Apa carbogazoasă ar putea ajuta la slăbit. Ar reduce zaharului din sânge
-
astăzi, 11:18
Vlad Oprea, primarul din Sinaia, a fost reţinut ca suspect - surse / Edilul ar fi luat mită 238.000 de euro de la Nordis Vlad Oprea, primarul din Sinaia, a fost reţinut ca suspect - surse / Edilul ar fi luat mită 238.000 de euro de la Nordis