Potrivit anunţului forului european de profil, vor fi constituite patru grupe a câte şase echipe, ce vor juca tur-retur, începând cu 22 septembrie şi până la data de 6 martie 2011.
Faza optimilor de finală se va derula în dublă manşă eliminatorie, între 23-27 martie 2011 (turul), respectiv 30 martie-2 aprilie (returul), în timp ce sferturile de finală vor avea aceeaşi desfăşurare, la datele 20-24 aprilie (turul) şi 27 aprilie-1 mai (returul).
Pentru a doua oară în istoria Ligii Campionilor, semifinalele şi finalele se vor juca în cadrul Turneului Final Four, programat şi în sezonul 2010-2011, tot la Koln, în 29 şi 30 mai. În sezonul 2009-2010 a avut loc premiera Turneului Final Four, la Koln, câştigătoarea Ligii Campionilor fiind formaţia THW Kiel.
Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în 22 iunie, la Viena.
În sezonul trecut, HCM Constanţa a atins în premieră faza optimilor de finală, în care a fost eliminată de echipa ungară MKB Veszprem.