„Pe parcursul meciului, mi-am dat seama că putem obţine cel mult un egal. Acum, la final, trebuie să recunosc că Steaua a fost peste noi, chiar dacă am luat golurile din două greşeli personale. Oricum, Steaua putea înscrie şi mai devreme, la ocaziile pe care le-a avut”, a spus Grigoraş.
Întrebat despre erorile făcute de jucătorii Bogdan Straton şi Cristi Brăneţ, Grigoraş a răspuns: „Straton a fost timorat astăzi, dar nu el a pierdut meciul. Cu toţii am greşit şi, poate că şi eu, am fost neinspirat la schimbările făcute. Acum, trebuie să strângem rândurile şi să evităm în meciurile viitoare greşelile individuale făcute în acest joc. Trebuie să încercăm să luăm punctele înapoi, chiar în etapa viitoare, la Galaţi”.
Formaţia Politehnica Iaşi a pierdut, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 0-2 (0-0), în faţa echipei Steaua, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Ligii I.