Stoichiţă: Am gafat impardonabil
Antrenorul formaţiei Steaua Bucureşti, Mihai Stoichiţă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că elevii săi au gafat impardonabil în unele momente ale derbiului cu Dinamo, din etapa a XXII-a a Ligii I, pierdut cu scorul 0-2 (0-1).
![Imaginea articolului Stoichiţă: Am gafat impardonabil](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/5754915/1/stoichita-mircea-rosca.jpg?width=560)
Stoichiţă: Am gafat impardonabil (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)
"A fost cel mai prost meci al meu de când am revenit la Steaua. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea şi să reparăm ce am stricat, pentru că nimic nu este pierdut. Am gafat impardonabil în unele momente. Jocul nostru de azi a fost un accident. Nu a fost un meci spectaculos, a fost un meci urât, dar asta şi din cauza terenului. Dinamo a speculat greşelile din apărare şi a marcat două goluri. Primul gol al dinamoviştilor a venit dintr-o acţiune previzibilă. E inadmisibil să iei gol dintr-o lovitură liberă de la 40 de metri. Al doilea a venit pe fondul unei dominări clare a noastră. Felicit echipa Dinamo, a vrut mai mult această victorie şi a suferit pentru ea", a spus Stoichiţă.
Mihai Stoichiţă a precizat că a fost nemulţumit de toată echipa. "Jucătorii mei au vrut, dar au avut multe nereuşite tehnice. Nu am avut continuitate în joc, absolut toată echipa m-a nemulţumit. Am gândit meciul într-un fel, cu Ovidiu Petre şi Parpas, care s-au descurcat destul de bine. La mijloc însă am avut probleme şi de asta l-am avansat pe Ovidiu Petre la pauză. N-a strălucit nici Pleşan, nici Toja. Eu i-aş fi schimbat pe amândoi, dar nu aveam cum să fac asta şi l-am lăsat pe Toja, care este mai ofensiv. Le-am spus jucătorilor să stea liniştiţi, nu este nimic pierdut, dar nu se poate să continuăm aşa", a menţionat antrenorul.
Întrebat dacă nu îi este teamă că va fi demis, Stoichiţă a răspuns: "Nu mă făceam antrenor de fotbal dacă nu intram în riscul acestei meserii. Orice hotărâre aparţine conducerii clubului. Eu mă prezint la serviciu atât cât sunt util, când nu o să mai fiu o să plec acasă".
Stoichiţă a afirmat că nu e supărat pe portarul Robinson Zapata, pentru greşeala de la golul al doilea. "Nu pot să mă supăr pe un jucător, pot să fiu obiectiv şi să iau măsurile de rigoare", a menţionat tehnicianul Stelei.
Echipa Dinamo Bucureşti a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Steaua Bucureşti, în derby-ul etapei a XXII-a a Ligii I.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/5754881/1/borcea-liviu-chirica.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/cancan-1-mihai-mincu2-1739250307.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5754915&pid=1)