Potrivit site-ului LPF, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost suspendat două luni şi a primit o penalitate financiară de 12.000 de lei.
Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a primit o suspendare de două luni şi o penalitate financiară de 12.000 de lei.
Finanţatorul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu a fost suspendat două luni şi amendat cu 12.000 de lei.
Preşedintele de onoare al grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost suspendat o lună şi amendat cu 10.000 de lei.
Aceşti oficiali au fost suspendaţi pentru declaraţii jignitoare.
Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a fost suspendat pentru două meciuri şi a primit o penalitate de 140 lei pentru că a fost trimis în tribună la meciul cu Poli Iaşi, pierdut de clujeni cu scorul de 0-1, în etapa XXV-a a Ligii I.
Mijlocaşul stelist Florin Lovin a fost suspendat două etape şi amendat cu 3.000 de lei pentru o intervenţie dură în meciul cu UTA, care nu a fost sancţionată de arbitru în timpul meciului.
Fundaşul rapidist Marius Constantin a primit o suspendare de două meciuri şi 3.000 de lei amendă tot pentru un fault dur, nesancţionat de arbitru.
Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat pe mijlocaşul Eugen Trică de la CFR Cluj pentru un meci, jucătorul fiind amendat şi cu 600 de lei, pentru cartonaşul roşu primit la iaşi. De asemenea, el a fost citat pentru şedinţa din 1 aprilie.
Fundaşul Niklas Sandberg (CFR Cluj) a fost penalizat cu două etape de suspendare şi cu 3.000 de lei amendă pentru un fault dur.
Atacantul Andrei Cristea de la Poli Iaşi a primit o etapă de suspendare şi o penalitate financiară de 600 lei pentru cartonaşul roşu primit în meciul cu CFR Cluj.
Jucătorul Pedro Oliveira de la UTA Arad a fost suspendat o etapă şi amendat cu 700 de lei pentru un fault dur comis asupra stelistului Mirel Rădoi, la meciul de duminică, fault nesancţionat de arbitru.
Jucătorul Gabriel Cânu (Poli Ştiinţa Timişoara) a fost suspendat două etape de către Comisia de Disciplină, care l-a penalizat şi cu 3.000 de lei, pentru un fault dur.
Comisia de Disciplină a respins ca nefondat dosarul UTA Arad – Cristian Dulca, în care ultimul a fost acuzat de încercare de mituire a unor jucători arădeni.
Antrenorul secund al echipei Poli Ştiinţa Timişoara, Adrian Stoicov, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalizat cu 140 de lei.