Prima pagină » Sport » FRF: Ciprian Marica este apt pentru meciul cu Finlanda

FRF: Ciprian Marica este apt pentru meciul cu Finlanda

Atacantul echipei Konyaspor Ciprian Marica a efectuat, luni, un control medical amănunţit, care a relevat că nu este necesară o intervenţie chirugicală la menisc, astfel că jucătorul poate evolua în meciul Finlanda - România, din preliminariile Euro-2016, programat la 14 octombrie, informează FRF.
FRF: Ciprian Marica este apt pentru meciul cu Finlanda
Adrian Petculescu
29 sept. 2014, 20:24, Sport

Marica a fost, luni, în Germania, pentru un consult de specialitate, iar medicii au considerat că atacantul de 28 de ani nu trebuie să se opereze acum.

„În urma RMN-urilor făcute astăzi de Ciprian la o clinică din Germania, medicii au concluzionat că operaţia la menisc poate fi amânată, astfel că el va fi apt pentru meciul cu Finlanda”, a spus doctorul echipei naţionale a României, Pompiliu Popescu, potrivit sursei citate.

Prima reprezentativă a României întâlneşte la 11 octombrie, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, şi în 14 octombrie, de la ora 21.45, la Helsinki, echipa naţională a Finlandei, în cadrul Grupei F a preliminariilor Euro-2016.

Ciprian Marica este suspendat pentru partida cu Ungaria, în urma cartonaşului roşu primit în prima partidă din grupă, cu Grecia.