Ciprian Sora a pierdut din nou în faţa lui Vondracek, prin KO după 15 secunde

Publicat: 16 06. 2007, 17:06
Actualizat: 05 11. 2012, 16:03

Sora spera ca în main-eventul galei de vineri să-şi ia revanşa după înfrângerea suferită, tot înainte de limită, în faţa lui Vondracek,la ultima gală Local Kombat, desfăşurată în luna martie, la Sibiu. El a fostfăcut, însă,KOdupă15secunde, când a primitun high-kick în bărbie ce l-a trimis la podea, unde a rămas secunde bune.

"În sporturile de contact, orice greşeală se plăteşte. Eu am făcut o greşeală şi pentru asta am plătit. Asta nu înseamnă că mă voi opri aici. Orice mare campion a fost făcut KO cel puţin o dată. Pierzi, câştigi, luptător te numeşti", a declarat Sora, la finalul meciului cu Vondracek.

Într-un alt meci din cadrul galei de la Iaşi, ieşeanul Cătălin Moroşanu, supranumit "Moartea din Carpaţi", s-a impus prin KO tehnic, în repriza a doua a meciului cu bielorusul Dmitri Podgaiski.

Într-o luptăa cărei miză a fost centura intercontinentală WKN, disputată pe durata a cinci reprize de câte trei minute, ieşeanul Sebastian Ciobanu l-a învins la puncte (50-47) pe francezul Samir Dourid, campion mondial la stilul Muay Thai.

În alte două dispute, Ionuţ Atodiresei s-a impus la puncte în faţa brazilianului Remy Conceicao, iar braşoveanul Nicu Dascălu a câştigat la puncte disputa cu gălăţeanul Alexandru Nedelcu.