SUA primeşte medalia de bronz din concursul de gimnastică de la JO-2000, după o decizie a CIO
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat, miercuri, că a confirmat decizia Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, din luna februarie, de a-i retrage Chinei medalia de bronz din concursul feminin pe echipe de la Jocurile Olimpice din 2000, aceasta urmând să revină SUA.
SUA primeşte medalia de bronz din concursul de gimnastică de la JO-2000, după o decizie a CIO
În luna februarie a acestui an, FIG a anunţat că echipei Chinei îi va fi retrasă medalia de bronz din concursul feminin de la Sydney, deoarece s-a minţit în privinţa vârstei uneia dintre gimnaste. Comitetul executiv al FIG a decis să anuleze toate rezultatele sportivei Dong Fangxiao la JO-2000, după ce a descoperit că aceasta avea 14 ani la momentul desfăşurării competiţiei. Potrivit regulamentului, o gimnastă trebuie să aibă minim 16 ani în anul desfăşurării JO, pentru a putea participa la competiţie.
Actul de indentitate al sportivei indica, în 2000, că aceasta avea 17 ani.
Comisia executivă a CIO, reunită, miercuri, în Dubai, a confirmat decizia federaţiei de gimnastică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte să dezvăluie planul de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"În consecinţă, echipa Statelor Unite ale Americii va primi medalia de bronz din concursul feminin pe echipe de la JO de la Sydney", se arată în comunicatul CIO.
La JO de la Sydney, titlul olimpic în proba pe echipe a fost câştigat de România.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO