Prima pagină » Sport » Dinamo a învins Petrolul Ploieşti, scor 2-1, şi s-a calificat în semifinalele Cupei României

Dinamo a învins Petrolul Ploieşti, scor 2-1, şi s-a calificat în semifinalele Cupei României

Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia Petrolul Ploieşti, în sferturile de finală ale competiţiei.
Dinamo a învins Petrolul Ploieşti, scor 2-1, şi s-a calificat în semifinalele Cupei României

Golurile învingătorilor au fost marcate de Dănciulescu ’14 şi L. Ganea ’56, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Borza, în minutul 48, din penalti.

1-0: Rus a pătruns în partea stângă şi a centrat, Marius Niculae a şutat în bară şi Dănciulescu pe fază a înscris din 4 metri.

1-1: Borza a transformat impecabil penaltiul acordat de Alexandru Deaconu după faultul comis de Moţi asupra lui Negru.

2-1: Munteanu a executat repede o lovitură liberă, mingea a ajuns la Dănciulescu şi acesta i-a pasat lui Liviu Ganea, care a înscris cu poarta goală de la 12 metri.

În minutele de prelungire, arbitrul Alexandru Deaconu i-a acordat al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu lui Valentin Negru, pentru un fault asupra lui Niculae.

Dinamo Bucureşti: Bălgrădean – Luchin, D. Grigore, Moţi, Zie Diabate – L. Rus (Pătraşcu ’74), D. Kone, C. Munteanu, L. Ganea (Păun ’57) – Dănciulescu, M. Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Petrolul Ploieşti: Bornescu – M. Tudor (Stojimirovici ’80), Petrovici, Sipovici, Melinte (Buhuşi ’46) – Enescu, V. Negru, Bărbulescu (M. Roman ’65) – Borza, Buleică – Komazec. Antrenor: Valeriu Răchită.

Cartonaşe galbene: Bornescu ’57, V. Negru ’76, ’90+3 / Dănciulescu ’18, M. Niculae ’33, Moţi ’60, Bălgrădean ’90+1.

Cartonaş roşu: V. Negru ’90+3.

Arbitri: Alexandru Deaconu (central) – Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe (asistenţi) – Sebastian Colţescu (rezervă).

Observatori: Dan Petrescu, Romică Chihaia.

La partida din Şoseaua Ştefan cel Mare au asistat aproximativ 800 de spectatori, dintre care 450 de fani ploieşteni.

Galeria Petrolului a scandat injurii la adresa preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, şi „Libertate pentru suporteri”.

Miercuri, tot în sferturile de finală ale Cupei României, Rapid Bucureşti a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Pandurii Târgu Jiu, iar astăzi Gaz Metan Mediaş a trecut, în deplasare, cu scorul de 1-0, de FC Timişoara, din Liga a II-a.

Ultimul meci din sferturile de finală, Oţelul Galaţi – FC Vaslui, va avea loc la 15 martie 2012.