Şumudică: A fost execuţie în direct

Antrenorul Marius Şumudică a criticat vehement arbitrajul de la meciul pierdut de FC Braşov, scor 2-3, pe teren propriu, cu echipa Concordia Chiajna, subliniind că braşovenii nu ar fi fost învinşi dacă ar fi avut parte de decizii corecte.

Urmărește
154 afișări
Imaginea articolului Şumudică: A fost execuţie în direct

Marius Şumudică (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"În primul rând îmi felicit echipa pentru felul în care a jucat. Câştigătoarea morală a jocului e FC Braşov. Am revenit de la 2-0 cu un arbitraj părtinitor, dar nu am fost destul de concentraţi să forţăm rezultatul, şi a venit lovitura de ciocan din finalul meciului. Prima lovitură de ciocan a fost de fapt anularea golului lui Buga, când Distefano a centrat de la jumătate de metru în teren. Apoi, a venit şi golul doi al lor marcat dintr-un ofsaid de doi metri. Mi s-a spus că, la şedinţa tehnică, Vidan a fost trecut pe foaie pe partea tribunei oficiale, dar înainte de meci a fost schimbat dincolo. Mi s-a spus că am avut un penalti în repriza a două. Ce poate Şumudică în condiţiile ăstea? El trebuie să ducă echipa până în faţa porţii adverse, dar ce putem face când am şi ratat vreo şase -şapte ocazii mari, dar în seara asta a fost execuţie în direct. S-a văzut că am fost echipa care a jucat mai mult fotbal. Eu sunt pe teren de la 7 ani dar nu am mai avut parte de un asemenea arbitraj", a declarat Şumudică.

Şumudică a afirmat că este bulversat şi mâhnit, dar mândru de jucătorii săi:

"A fost incredibil cum un stadion întreg îmi cerea să scot echipa de pe teren. Nu se poate aşa ceva. Muncim zi de zi şi vin unii şi ne calcă în picioare munca. Sunt atât de bulversat şi mâhnit încât am intrat în cabină tocmai pentru a nu-l mai vedea pe acest Adrian Vidan. Am fost acuzat că am blătuit meciul de la Petrolul. Acum ce a mai fost? Dacă cineva vrea ca noi să retrogradăm să ni se spună. Ne retragem şi nu mai bagă nici Ioan Neculaie bani şi gata. Când joc slab îmi asum acest lucru, dar astăzi trebuie să îmi felicit băieţii pentru atitudine, pentru mine FC Braşov a câştigat".

Marius Şumudică a apreciat că arbitrul Cătălin Buşi a fost depăşit de miza jocului şi a adăugat că jucătorii plângeau în vestiar.

"Am intrat clar în lupta pentru retrogradare, Braşovul nu merita să fie aici. Am dovedit că putem bate echipe mnari în condiţile unui arbitraj corect. Cu un arbitraj corect nu pierdeam astăzi. Nu ştiu cum s-au făcut delegările dar acest arbitru a fost depăşit de miza meciului în care se întâlneau două echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării. Băieţii plângeau în cabină, sunt dărâmaţi toţi, iar străinii mi-au spus că în cariera lor nu au întâlnit aşa ceva în ţările lor. Acum îl înţeleg pe Ganea, şi îmi felicit băieţii că nu au reacţionat dur la deciziile arbitrului. Ce mai pot să fac acum? Mi-am ţinut băieţii în cantonament ca să câştig acest meci, în condiţiile în care o mare parte din ei aveau Paştele. M-am întâlnit la final cu Ioan Neculaie care ne-a felicitat, niciodată nu l-am văzut atât de afectat, mi-a spus că mai bine pleacă repede decât să facă un gest necugetat. Am mai spus eu că mă retrag, dar acum mă gândesc din ce în ce mai serios să fac asta, eu trăiesc din fotbal, nu vreau să ajung ca la final să îmi bată inima de parca eu aş fi alergat un meci întreg", a precizat tehnicianul formaţiei braşovene.

Formaţia FC Braşov a pierdut, scor 2-3 (0-1), meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Concordia Chiajna, în etapa a XXV-a a Ligii I.

Pentru FC Braşov au marcat Hadnagy '55 şi Moutinho '84, iar pentru Concordia au înscris Krumov '13 şi Rocha '52, '90+4.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici