„Meci dominat în totalitate de noi, chiar dacă nu sunt satisfăcut de exprimarea în joc. Am făcut o primă repriză slabă, în care am intrat în jocul adversarilor, dar a doua a fost mai bună, cu mai multe acţiuni de poartă, cu 11 metri ratat şi cu alte câteva ocazii clare. Victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Mai avem de muncă, e ceva psihologic de la meciul cu Fenerbahce când am ratat penalti, dar trebuie să trecem peste această perioadă. Ne aşteată un program infernal, cu Inter Milano şi Steaua. Poate trecem cu bine şi de Steaua, vom mai aduna puncte şi vom fi sus”, a spus Şumudică.
Marius Şumudică a precizat că a fost emoţionat atunci când a intrat pe stadionul echipei Gloria: „Când am păşit în stadion m-au trecut fiorii, mi-am adus aminte de perioada petrecută la Bistriţa. Gloria e echipa care mi-a dat şansa să antrenez în Liga I”.
Şumudică i-a urat sănătate lui Jean Pădureanu, care a lipsit de la meci din cauza unei indigestii. „Am înţees că domnul Pădureanu are problemă de sănătate, îi doresc tot binele din lume. Mi-aş dori ca Gloria să rămână în Liga I, dar va fi greu”, a mai spus tehnicianul.
Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, în care Marius Niculae a înscris un gol şi a ratat un penalti.
Golurile au fost marcate de Milanov ’38, Niculae ’48 şi Sburlea ’90.