Şumudică: Am nevoie de un Costin Lazăr cu capul limpede, iar el nu este aşa
Antrenorul Marius Şumudică a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că mijlocaşul Costin Lazăr nu va mai evolua la Rapid decât atunci când va semna prelungirea contractului cu gruparea giuleşteană, menţionâd că are nevoie în teren "de un Lazăr cu capul limpede".
"Lazăr este unul dintre cei mai buni mijlocaşi din ţară, unul dintre cei mai buni jucători, dar eu am nevoie de un Costin Lazăr cu banderolă pe mână, de un şef al acestui grup, de un om cu capul limpede. Dar acum, el nu este acest lider, nu este cu capul la Rapid, ci la alte probleme. Clubul i-a făcut o ofertă tentantă, nu mă interesează cât câştigă Lazăr, dar el trebuie să fie concentrat numai la obiectivul echipei, iar din punctul ăsta de vedere, eu voi folosi numai jucători cu mintea limpede, care dau totul pentru Rapid. Când va semna prelungirea contractului, va juca. Când nu, asta este. Se pregăteşte în continuare, nu-l trimit la echipa a doua, dar va juca numai atunci când va fi cu mintea la Rapid. S-a spus că am ceva cu Lazăr, dar eu când eram secundul lui Răzvan Lucescu, aici (n.r. - la Rapid), am spus atunci că Lazăr este un jucător extraordinar, care trebuie să vină la Rapid', a spus Şumudică.
Căpitanul echipei Rapid, Costin Lazăr, nu a semnat prelungirea contractului cu gruparea giuleşteană, scadent în această vară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO