Şumudică: Le cer jucătorilor să-şi dea viaţa pe teren în meciul cu Dinamo

Antrenorul Marius Şumudică a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Dinamo, din etapa a XXI-a a Ligii I, este "de o importanţă aparte pentru obiectivul formaţiei Rapid" şi le-a cerut jucătorilor săi să se "autodepăşească şi să-şi dea viaţa pentru echipă".

Urmărește
5 afișări

"Urmează un joc cu Dinamo de o importanţă aparte pentru obiectivul nostru, calificarea într-o cupă europeană. O echipă Dinamo cu care ne luptăm pentru acelaşi obiectiv, pentru că atât ei, cât şi noi avem puţine şanse la titlu. Avem şi o revanşă de luat, după ce, în tur, am făcut o primă repriză extraordinară şi am condus cu 2-0, iar după pauză Dinamo a întors meciul şi a câştigat. Fac un apel public la jucători pentru prima oară, am nevoie de ei cu Dinamo să înţeleagă ce înseamnă culorile alb şi vişiniu şi că tricoul Rapidului atârnă foarte greu. Vreau să se autodepăşească şi să treacă peste accidentul de la Galaţi, am nevoie de ei să-şi dea viaţa pentru Rapid şi pentru public. Dacă vor înţelege, atunci cu siguranţă vor câştiga acest joc. Chiar dacă nu putem să câştigăm, dacă vom avea neşansă, dacă se întâmplă ceva, eu vreua să mă uit în ochii lor şi să nu am ce să le reproşez", a spus Şumudică.

Tehnicianul a adăugat că este normal ca principalul acţionar George Copos să fie mâhnit după meciul cu Oţelul, pierdut de Rapid cu scorul de 0-1, în etapa a XX-a a Ligii I. "Domnul Copos este patronul, investeşte aici, este normal să fie mâhnit după ce s-a întâmplat la Galaţi. Nu vreau să-l contrazic, dânsul ne plăteşte şi poate face orice fel de apreciere la adresa noastră", a spus antrenorul.

Şumudică a menţionat că îl cunoaşte bine pe antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, şi că nu se pune problema să fie suprins de acesta: "Andone este un antrenor cu mare experienţă şi are un atu din acest punct de vedere, îl respect. Nu ştiu dacă se poate pune problema să ne surpindem cu ceva, dar trebuie să fim atenţi, pentru că are o echipă foarte bună, chiar dacă a pierdut mulţi jucători în această iarnă. Mie mi-a fost antrenor, ştiu ce-i poate pielea şi cum îşi motivează echipa".

Tehnicianul a anunţat că echipa Rapid nu va intra în cantonament înaintea meciului de sâmbătă, deoarece doreşte să-i "responsabilizeze" pe jucători. "Rapid nu intră în cantonament pentru meciul cu Dinamo, pentru că nu mai vreau eu. Nu este o bravură, nu vreau să se spună că sunt un antrenor modern, pur şi simplu vreau să-i responsabilizez pe jucători pentru acest joc, să-şi dea seama că nu contează unde dorm cu capul pe pernă înaintea unui meci. Iar cel care va greşi, va plăti scump. Mâine ne antrenăm, iar sâmbătă ne întâlnim la Pro Rapid înaintea meciului. Trebuie să înţeleagă că trebuie să dea mai mult cu Dinamo. În cantonament nu câştigăm nimic, iar în general această decizie se va aplica înaintea fiecărui meci de pe teren propriu", a mai spus Şumudică.

Antrenorul echipei Rapid nu a dorit să comenteze delegarea lui Robert Dumitru la meciul cu Dinamo, însă a spus că se teme de asistentul Cristian Nica: "Mie îmi este teamă că revine la tuşă, în Giuleşti, domnul Nica, un asistent care m-a dezavantajat clar la Braşov, când i-a dat afară pe Lazăr şi Cassio. Sper să nu-i displacă prea mult culorile alb şi vişiniu".

Meciul Rapid - Dinamo, va avea loc sâmbătă, de la ora 20.00, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici