Prima pagină » Sport » Dumitriu: E mai bine pentru Păun să nu joace împotriva lui Dinamo

Dumitriu: E mai bine pentru Păun să nu joace împotriva lui Dinamo

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Dumitru Dumitriu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că este mai bine pentru atacantul Georgian Păun, jucător împrumutat de la Dinamo, să nu joace, vineri, împotriva echipei alb-roşii.
Dumitriu: E mai bine pentru Păun să nu joace împotriva lui Dinamo
22 apr. 2010, 13:12, Sport

„E mai bine pentru Păun să nu joace împotriva lui Dinamo. Dacă ar juca, ar fi pus într-o situaţie delicată. Dacă evolua foarte bine, avea probleme când se întorcea la Dinamo. Dacă nu ar fi făcut un meci bun, ar fi fost acuzat că n-a vrut să dea totul pe teren. Mai bine că am evitat acest lucru şi îl vom avea mai odihnit la meciul următor”, a spus Dumitru Dumitriu.

Tehnicianul ieşenilor a mai adăugat că pentru partida cu Dinamo nu va putea conta pe alţi trei jucători. „Pe lângă Păun, nu voi putea conta nici pe Ionuţ Bâlbă. Din păcate, luni, în urma unui antrenament ceva mai susţinut, Bâlbă a suferit o întindere. Pe lista indisponibililor se mai află Ciprian Milea şi Ionuţ Costache, jucători care nu cred că se vor mai reface până la finalul campionatului”, a menţionat antrenorul.

Dumitriu s-a arătat totuşi mulţumit de faptul că vor reveni câţiva jucători care au lipsit cu Oţelul Galaţi. „Adrian Ilie a stat etapa trecută din cauza cumulului de cartonaşe galbene şi acum pot conta pe el. În plus, Cristi Constantin, Bogdan Straton şi Adrian Cuciula s-au refăcut după nişte accidentări mai vechi şi primul ar putea fi titular în meciul cu Dinamo”, a adăugat Dumitru Dumitriu.

Echipa Poli Iaşi întâlneşte, vineri, de la ora 20.30, în deplasare, formaţia Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I.