Superliga: U Cluj întoarce rezultatul cu Hermannstadt, iar Dinamo pierde cu Petrolul

Publicat: 20 01. 2024, 22:26
Actualizat: 20 01. 2024, 22:28

Universitatea Cluj a învins-o pe Hermannstadt acasă, cu 2-1 (0-0), sâmbătă, în cea de-a 22-a etapă a Superligii de fotbal.

Sibienii au deschis scorul în minutul 62, prin Alessandro Murgia, însă clujenii au întors rezultatul într-un sfert de oră, marcând prin Alexandru Chipciu, în minutul 65, şi prin Daniel Popa, în minutul 79.

În cea de-a doua partidă de sâmbătă, Petrolul Ploieşti a învins-o acasă pe Dinamo cu 1-0. A marcat Jair, în minutul 80.

U Cluj a urcat, deocamdată, pe loc de play-off (6), Dinamo rămâne pe 15, Petrolul e pe 8, iar Hermannstadt pe 9.

Duminică, în cadrul rundei cu numărul 22, se joacă meciurile FC Botoşani – CFR Cluj (ora 15) şi Universitatea Craiova – Farul Constanţa (ora 20).