Suporteri stelişti, sancţionaţi în urma incidentelor de la pationoarul "Mihai Flamaropol"

Jandarmii au amendat mai multe persoane, au întocmit trei dosare penale şi au interzis accesul pe arenele sportive, pe o perioadă de un an, pentru 18 suporteri stelişti, în urma incidentelor care au avut loc, duminică, la patinoarul "Mihai Flamaropol" din Capitală.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Suporteri stelişti, sancţionaţi în urma incidentelor de la pationoarul "Mihai Flamaropol"

Mai mulţi suporteri stelişti, sancţionaţi în urma incidentelor de la pationoarul "Mihai Flamaropol" (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, în urma incidentelor din timpul partidei Steaua - Ferencvarosi TC, contând pentru Liga Mol la hochei pe gheaţă, au fost întocmite trei dosare penale pentru cinci persoane, au fost aplicate amenzi în valoare de 2.300 de lei, au fost date două avertismente "pentru acoperirea feţei în scopul de a împiedica identificarea" şi au fost întocmite şapte procese-verbale pentru implicare în scandal în locuri publice.

De asemenea, 18 suporteri stelişti au primit interdicţie de a mai intra pe arenele sportive pe o perioadă de un an, iar un altul pe o perioadă de şase luni.

Jandarmii au decis şi amendarea cu 500 de lei a firmei care a asigurat paza în timpul partidei.

Potrivit purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, duminică, la jumătatea primei reprize, un suporter aflat în peluza destinată galeriei steliste a aruncat cu o petardă. De asemenea, mai mulţi suporteri au făcut gesturi obscene şi au scandat cuvinte triviale atât la adresa forţelor de ordine şi a jucătorilor unguri, cât şi a preşedintelui LPF.

După terminarea primei reprize, jandarmii au oprit un suporter stelist care se îndrepta spre ieşirea arenei sportive, pentru a-l identifica şi a obţine informaţii legate de incidentele din galeria stelistă. În acel moment, aproximativ 60 de suporteri stelişti au sărit în apărarea acestuia, unii dintre ei agresând forţele de ordine. Opt dintre suporteri au fost conduşi la sediul Secţiei 9 Poliţie, precizează sursa citată.

Totodată, în semn de protest, alţi aproximativ 70 de suporteri au anunţat că vor să părăsească patinoarul "Mihai Flamaropol". Astfel, s-a organizat ieşirea suporterilor din incinta arenei sportive, în grupuri de câte 20 de persoane.

Marius Militaru a precizat că suporterii s-au adunat într-un grup compact, pe Bulevardul Basarabiei, şi au început să scandeze cuvinte triviale la adresa forţelor de ordine. Aceştia au fost somaţi să părăsească zona respectivă însă au blocat trotuarul şi au început să arunce cu diverse obiecte în jandarmi.

Forţele de ordine au intervenit pentru dispersarea suporterilor, unsprezece dintre aceştia fiind duşi pentru cercetări la Secţia 9 Poliţie, a mai spus Militaru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici